Studenții au nevoie de sprijin real!

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Parlamentului să prioritizeze dezbaterea și amendarea proiectului de lege privind aprobarea O.U.G. 156/2024, astfel încât să fie abrogate dispozițiile care limitează aplicarea reducerii de 90% pentru transportul feroviar și auto intern, de care au beneficiat studenții.

Problemele apărute la ghișee, imposibilitatea achiziționării biletelor online și dificultățile birocratice afectează direct zeci de mii de studenți din întreaga țară. În același timp, analiza realizată de ANOSR demonstrează că impactul bugetar al acestor facilități este extrem de redus, reprezentând sub 0,03% din PIB și mai puțin de 0,1% din bugetul general consolidat al României.

ANOSR subliniază că reducerea sprijinului acordat studenților are un impact minim asupra deficitului bugetar, însă poate influența accesul tinerilor la educație și mobilitate într-un mod care merită analizat cu atenție.

Ca deputat, susțin pe deplin demersurile studenților și mă angajez să lucrez pentru a corecta această situație în Parlament. Este esențial să găsim soluții pentru a încuraja tinerii să își continue studiile, iar facilitățile la transport sunt un element important în acest sens.

Toți românii din Diasporă trebuie să aibă dreptul de a vota la fel de mult timp la alegerile prezidențiale!

✊ Parlamentarii USR au depus un set de amendamente care corectează nedreptatea făcută de Ciolacu
🚨 Ciolacu a dat o Ordonanță de urgență prin care a restricționat dreptul la vot. Votarea se încheie la ora locală a României 21:00 inclusiv în străinătate. Dacă locuiești în vestul SUA, de exemplu, ți-au furat 10 ore în care puteai vota.
🚩 Decizia luată la propunerea lui Toni Greblă e menită, chipurile, să asigure corectitudinea alegerilor. O minciună. Vor doar să se răzbune pe românii din Diasporă pentru că nu i-au votat la alegerile prezidențiale și parlamentare. PSD, PNL, Ciucă și Ciolacu au obținut scoruri dezastruoase în Diasporă la aceste alegeri.

Primarul USR Corbeanca își face echipă pentru fonduri europene

Ștefan Apăteanu angajează pentru departamentul de fonduri europene. Așa ar trebui să facă orice primar, în orice localitate din Ilfov sau din țară. Din păcate, multe primării nu vor sau nu sunt în stare să acceseze fonduri europene. Sunt și alte posturi libere în Primăria Corbeanca.

Drumurile radiale 2025: 0 din 100 km

În 2021, mai exact în luna aprilie, a apărut proiectul a 10 drumuri radiale care au fost gândite pentru a crește atractivitatea A0 – Inel București, prin conectarea acesteia la Capitală și la aria metropolitană. În total, aproape 100 km de drumuri radiale sunt incluse în proiectul denumit ”Orbital București”, ale căror trasee au fost gândite astfel încât să lege marile bulevarde radiale ale Bucureștiului, cu Centura actuală și A0, având conexiuni între localitățile din aria metropolitană la A0, intersectând un număr total de 30 de localități.
Suntem în 2025 și nici măcar un kilometru din aceste drumuri nu a fost realizat. Nici inelul sudic și nici inelul nordic ale autoztrăzii A0 nu sunt finalizate. Este incredibilă lipsa de viziune pentru regiunea București Ilfov și lentoarea ritmului de dezvoltare.

Percheziții DIICOT în dosarul NORDIS

Sunt în desfășurare percheziții în dosarul NORDIS. Vor reuși oare să găsească biletele de avion ale lui Marcel Ciolacu? Printre cei vizați de percheziții se numără și acționarul principal al Nordis, Vladimir Ciorbă – soțul fostei șefe PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, potrivit surselor G4Media. Ioana Băsescu și Andreea Cosma, notari […]

Ciolacu și Rafila îngroapă cabinetele medicale

În timp ce Puterea trece pe repede înainte bugetul austerității, Ciolacu și Rafila s-au decis să schimbe normele cu privire la desfășurarea activității profesionale de către medici în alt cabinet decât cel înființat de ei.

Ordonanța 9/2025 publicată vineri seara a stabilit un termen de trei zile, care a expirat ieri, în care cabinetele medicale, indiferent de forma de organizare, trebuiau sa se conformeze cu noile norme.

Curată predictibilitate!

USR a pus umărul la plecarea lui Iohannis

Popularitatea lui Iohannis era demult dusă. Din fostul luptător anti-Dragnea și anti-PSD nu mai rămăsese nicio amintire, iar Iohannis și-a bătut joc de votul pentru reformă din 2019 și 2020. După numirea unui nou președinte al Senatului, în decembrie 2024, Iohannis ar fi trebuit să plece. O va face abia mâine.
Ironic, USR a contribuit la demisia lui Iohannis. Același USR care a fost împins pe scări, afară din guvernare, de către PNL-ul lui Câțu și Bode. Plecarea lui Iohannis este un pas mic spre normalitate.
În primul comentariu gǎsiți o cronologie a relației USR – Iohannis, scrisă de Matei Udrea.

Milițianul față cu reacțiunea de pe internet

Un cetățean a publicat o postare. Nu era nevoie de prea multă inteligență ca să realizezi că era o relatare în cheie ironică a unei discuții între Călin Georgescu și un bodyguard imaginar.
Milițienii lui Predoiu au tăbărât în gașcă de câte trei pe respectivul cetățean. Erau trei pentru că unul știa să scrie, altul știa să citească, iar al treilea le avea cu internetul.
Povestea a fost preluată de presă având ca unică sursă talentatul creator de internet. Părea să aibă credibilitatea unei știri Times New Roman. Doar că, ce să vezi, milițienii lui Predoiu au confirmat și ei tărășenia: “Ne obligă legea să facem verificări. Nu e vorba că era domnul ministru în ecuație.”
Uitați-vă în comentariile la postările mele. Armate de boți și de trolli revarsă înjurături, acuzații penale și minciuni cât casa. Favoritele mele sunt “USR a omorât oamenii în pandemie cu sacii negri” și “Trădători vânduți în slujba lui Soros”. Dau o bere fiecărui milițian care a verificat vreodată un postac, fie real, fie troll, fie bot care a făcut o astfel de afirmație falsă. De altfel, sunt dispus să împart leafa de la Soros cu oricine demonstrează că vreun parlamentar USR e plătit de Soros.
Milițiene Predoiu, scutește-ne! Și tu, și milițienii tăi!

Finalizarea procesului de înregistrare sistematică în Corbeanca, județul Ilfov

În cursul dimineții, am fost la OCPI Ilfov pentru a sprijini finalizarea procesului de înregistrare sistematică în comuna Corbeanca, județul Ilfov. Împreună cu doamna Ruxandra Ghiba, directoarea OCPI Ilfov, și Ștefan Apăteanu, primarul comunei, am discutat despre pașii rămași și despre soluțiile pentru accelerarea acestui proces.
Înregistrarea sistematică aduce beneficii clare pentru cetățeni: clarificarea situației proprietăților, eliminarea incertitudinilor juridice și creșterea siguranței în tranzacțiile imobiliare. Este un pas important pentru dezvoltarea locală și pentru protejarea drepturilor de proprietate.
Voi continua să susțin acest proces, facilitând dialogul și colaborarea dintre autoritățile locale și instituțiile responsabile. Numai prin parteneriate eficiente putem aduce soluții concrete pentru comunități.

Gargara de AUR și cașcavalul NORDIS

Și-a adus aminte AUR că e în opoziție la premierul NORDIS. Iar parlamentarii AUR se plâng că nu vrem să semnăm moțiunea de cenzură pe care AUR o depune sau nu, în funcție de toanele lui Georgică Simion.
AUR se face că se luptă cu Ciolacu și cu PSD. Peste tot în Ilfov, pe unde a fost nevoie, AUR a pus umărul la sprijinirea primarilor și viceprimarilor PSD. Să fie suveranism, dar până la cașcaval.

La Dobroești, AUR votează toate propunerile primarului. În Pantelimon și Bragadiru, viceprimarii PSD au fost aleși cu sprijinul AUR. În Mogoșoaia, AUR sprijină PNL. Dacă PSD ar fi mai aproape de putere în Ilfov, AUR l-ar sprijini mai tare. Și în București, AUR a votat cot la cot cu PSD, când accesul la cașcaval a cerut implicarea AUR.

Să facem opoziție de AUR, zic, dar totul până la cașcaval!